Cand o sa jucam iar fotbal amator?

 

fotbal amator

Sportul amator, în special fotbalul, e cea mai buna metoda de a scăpa de stres indiferent de vârstă. Daca ai sub 25 de ani, iți dezvoltă musculatura și o să ai o condiție fizică de invidiat. Daca ai sub 35, o să te menții în formă pentru că preferi să alergi cu prietenii tăi la fotbal decât să dai ture de stadion sau de lac ca să dai 3 kg jos. Daca ai sub 45 de ani, fotbalul amator iți face bine la tendoane daca joci fară să intri tare la adversari. Mișcarea la nivel amator, ca fotbalul pe sintetic, face bine mentalului, dar și corpului.

Cei de la conducerea țării au decis să deschida orice, de la restaurante, scoli și facultăți până la hoteluri, dar fotbal nu poți să mai joci. E o greșeală enormă pe care o fac politicienii din Romania în aceste zile. Un român care face mișcare, care joaca fotbal amator, va avea un sistem imunitar puternic în lupta cu acest coronavirus.

Când eram copil, abia așteptam să vină septembrie. Toamna era o perioada pe care o așteptam cu plăcere. Toamna începeau campionatele și turneele de fotbal la copii și juniori. Toată vara te pregăteai și așteptai să înceapă meciurile oficiale. Așteptam să vedem cu ce echipe jucăm și unde avem deplasări. Ne făceam planuri și ne stabileam obiective. Antrenamentele erau mult mai plăcute când știai că, la sfârșitul saptămânii, aveai meci. Motivația era alta.

Desigur, în septembrie începea și școala, lucru care nu era cel mai plăcut, dar aceasta trecea pe planul doi. Mintea mea era în altă parte. Abia așteptam să intru în febra meciului. Sosirea la stadion, întâlnirea cu adversarii, discuția motivatoare din vestiar, încălzirea, apariția arbitrilor, aranjarea echipamentului, totul era ca un ritual. Dacă mai venea și familia sau un prieten-doi să te încurajeze, emoțiile erau maxime. Pentru 90 de minute, uitam de tot. Fotbalul era ca o terapie. Ce voiam să zic? De ieri s-au ridicat o serie de restricții, însă nimic legat de sportul juvenil. Campionatele de copii și juniori rămân blocate (din martie), antrenamente în maxim 10. În schimb, aglomerație peste tot.

Comentarii