Antonio Cassano a facut foamea cand era copil. Mama lui era platita prost si toata familia s-a chinuit ani in sir ca sa supravietuiasca. Iar toate acestea le-a declarat chiar fotbalistul intr-un articol de pe siteul Football-italia.net
Dar viata lui s-a schimbat in bine in Decembrie 1999, cand avea doar 17 ani si inscria golul victoriei echipei Bari impotriva lui Inter. Acel gol, marcat dupa o cursa de peste 40 de metri stabilea scorul final 2-1 pentru Bari, l-a facut faimos pe Cassano si de atunci familia lui nu a mai avut probleme cu banii. Fotbalul poate schimba destine.
Cassano a jucat la Bari, apoi la Roma pana in 2006, apoi a ajuns la Real Madrid pana in 2008. A mai jucat la Milan, Inter, Parma, Sampdoria si Verona(ultimul club la care a fost legitimat, dar la care nu a debutat oficial).
Cea mai buna perioada a carierei de fotbalist a fost la Roma cand a jucat alaturi de Totti. Iar cel mai bun sezon a fost sub Capello in 2003/2004. Atunci Roma s-a batut la titlu cu Milan si a pierdut in final. Dar din echipa AC Milan faceau parte jucatori mari: Kaka, Schevhcenko, Maldini, Cafu, Rivaldo, Rui Costa, Gattuso, Inzaghi, Nesta, Seedorf.
Apoi a fost transferul la Real Madrid, Cassano s-a ingrasat si parca si-a pierdut din stralucire. Dar poate il inteleg. Cand esti mic si faci foamea ani de zile, cand cresti si dai de viata buna si multa mancare e posibil sa nu mai lasi nimic in farfurie.
Chiar ma gandeam cat potential se pierde pentru ca acum pe strazile din Europa sau din America de Sud poate este un copil mai talentat ca Messi si nimeni nu il vede. Si poate va ajunge la parnaie pentru trafic de droguri sau mort intr-un sant dupa o incaierare dintre bande rivale.
Din cauza problemelor financiare multi copii nu vor avea nicio sansa sa ajunga la o echipa mare de fotbal. Am vazut acum cateva zile un reportaj din America de Sud unde erau prezentati copii de 10 ani care jucau fotbal pe strazi. Puteau sa gaseasca solutii sa iasa cu mingea din spatii mici, erau foarte tehnici si rapizi.
O mare problema a copiilor din familiile sarace este ca acestia trebuia sa munceasca ca sa aduca un ban in plus la buget. Si nu mai au timp de copilarie sau de niste antrenamente de fotbal unde sa isi dezvolta abilitatile.
In plus, conteaza enorm si locul in care te nasti. In Europa nu mori de foame si ai libertate de miscare. Poti sa faci bani prin Belgia, Anglia sau Germania, daca nu iti plac conditiile din Romania. Dar un copil nascut intr-o tara saraca din Asia are sanse mici sa ajunga bine.
Salut. Din pacate nu doar Antonio Cassano a rabdat foamea cand era mic, sunt foarte multi sportivi de performanta care au avut o copilarie grea, altfel sunt sigur ca n-ar fi ajuns unde sunt acum.
RăspundețiȘtergereDesigur, si in Romania sunt copii care n-au posibilitatea sa ajunga "sus". Hagi e singurul care incearca ceva, dar si el aduna ce gaseste la alte cluburi. Foarte multi copii se pierd pe drum, altfel nu castiga nici Ronaldo si nici Messi de cate 5 ori balonul de aur.
In Romania, marea problema este selectia copiilor care se face pe pile si interese. Cred ca aici este beleaua in sportul romanesc. Dar stiu cazuri de pustani talentati care nu au bani nici de ghete de fotbal. Saracia te poate ambitiona, dar te poate si distruge atunci cand esti mic.
Ștergerecassano nu a jucat la verona. e adevarat a semnat un contract de munca insa a decis sa se retraga inainte sa debuteze
RăspundețiȘtergerePot sa zic ca a fost ultimul club unde a fost legitimat? Cred ca asa e mai bine pentru toata lumea.
ȘtergereA jucat in doua partide amicale :D
RăspundețiȘtergereSalvarea mea vine tot de la cititori. Sunteti la zi cu toate informatiile.
Ștergere